Există multe metode utilizate pentru a transporta bebelușii și variază între diferite culturi și țări. Ideea transportului copiilor apare ca multitasking iar comoditatea devine o necesitate în viața de zi cu zi a părinților. Cu ajutorul cărucioarelor pentru copii transportarea acestora a devenit mult mai comoda pentru părinți, deoarece nu mai este nevoie ca bebelușii să fie transportați în brațe sau să stea pe spatele părinților lor. Cu timpul necesității de transport i s-a adaugat și detalii legate de siguranță.
De-a lungul timpului cărucioarele pentru copii au fost în permanență adaptate la nevoie de siguramță a copilului, la nevoia de a restrănge a spațiul de depozitare dar și la modul de manevrare. Spre exemplu un carucior copii Nuna mixx next birch 2 in 1, prezintă atât îmbunătățiri ale designului, dar cel mai important oferă siguranță și confort copilului.
Căruciorul timpuriu a fost dezvoltat de William Kent în 1733. Acesta a proiectat căruciorul în formă de scoică fiind bogat decorat și menit să fie condus de un animal mic, cum ar fi o capră. Benjamin Potter Crandall a văzut potențialul acestui lucru și a fost prima persoană din America care a vândut cărucioare pentru copii în anii 1830. Fiul său, Jesse Armor Crandall îmbunătățește în continuare designul prin adăugarea de frâne la vagoane, proiectarea unui cadru pliabil și a unui cadru care permite atașarea de accesorii, de exemplu o umbrelă.
Cărucioare pentru copii, care au fost construite în vremurile vechi, erau de obicei făcute din lemn și răchită, cu cadru din alamă. În 1889, William Richardson proiectează primul cărucior reversibil, în care copilul putea fi ațezat cu fața sau cu spatele spre cel care il mavra. O alta imbunătățire a fost adusă la roți, Richardson a proiectat fiecare roată pentru a se deplasa separat, astfel încât căruciorul să poată fi manevrat cu ușurință.
În 1920, cărucioarele sunt foarte populare cu avantajul roților mai mari și a implementării sistemului de frânare în cărucioare. Acestea sunt mai adânci, astfel încât bebelușul va avea dificultăți să iasă. Cadrul este, de asemenea, mai robust, mai ușor și mai sigur datorită îmbunătățirii design-urilor de-a lungul anilor.
În 1965, Owen Maclaren a proiectat un cărucior ușor cu cadru dintr-un material ușor, precum aluminiu. Designul său a fost mai apoi produs în serie. În anii 1970, preferințele părinților s-au îndreptat spre un cărucior de bază mai simplu, care să aibă un scaun detașabil.
În anul 1980, Kenzo Kassai a adus multiple îmbunătățiri cărucioarelor pentru copii: bara de împingere este mobilă, astfel nu se va mai schimba poziția căruciorului ci doar a manerului- bebelușul putea fii împins atât cu fața cât și cu spatele.
Pentru a putea fii depozitat în spații cât mai înguste, Henry Fleischer a prezentat in anul 1981 un cărucior pliabil. Acestor tipuri de cărucioare nu s-au mai putut atașa și alte îmbunătățiri deoarece mecanismul de funcționare se raporta doar la posibilitatea de pliere a căruciorului.
Undeva între anii 1980- 1990, J. Camille Tucker și Klaus D au prezentat pentru prima dată necesitatea unui scau auto, căruciorul să poată fii proiectat și pentru a fi utilizat în autoturisme. Cărucior proiectat de acestia avea un set de roți care puteau fi coborâte. Mânerul este reglabil pe înălțime iar roțile se puteau bloca cu o clemă.
Tot în această perioadă, s-a implemetat un spătar care putea fi pliat în jos pentru a forma un pat, dar și suportul pentru picioare ce putea fi coborât adaptându-se astfel la înălțimea copilului. Scaunul avea forma unui coș, special conceput pentru a deveni un scaun atunci când este înclinat în sus și pentru a se transforma într-un pat atunci când este poziționat pe orizontală .
În zilele noastre un cărucior pentru transportul copiilor trebuie să îndeplinească în primul rând condițiile de siguranță. Spațiul de depozitare și întrebuințatea pe o perioadă mai lungă și în diferite stadii de creștere a copilului sunt de asemenea esențiale în alegerile părinților.
