O mulțime de persoane aleg în această perioadă să se reprofileze, fie pentru că și-au pierdut locurile de munca din cauza pandemiei, sau pur și simplu doresc să își schimbe traiectoria profesională.
Pentru tineri, în special, ideea de a se înscrie la un curs programare incepatori este una cât se poate de bună, ținând cont de numărul impresionant de avantaje cu care vine la pachet o carieră de programator. Va prezentăm în rândurile care urmează câteva dintre cele mai importante avantaje ale unei asemenea cariere.
- Salarii superioare, chiar și pentru începători
Cei care lucrează în IT au salarii tentante, chiar dacă sunt la început de drum. Puteți lucra ca freelancer sau în cadrul unei companii, iar salariul cu siguranță va fi unul semnificativ mai mare decat în alte domenii de activitate.
- Programatorul poate alege singur unde și cât lucrează
Un programator bun își poate alege singur proiectele și poate refuza alte proiecte. Ba chiar mai mult, poate alege să lucreze când dorește și de unde dorește, atâta timp cât respectă termenele de finalizare ale proiectelor.
- Competențele IT pot fi învățate repede
Unul dintre cele mai importante avantaje este acela că se pot dobândi rapid competențele pentru o astfel de carieră. Cei care participă la cele mai bune cursuri de programatori, pot învăța toate cele necesare pentru a obține un post de programator entry-level. Cu trecerea timpului, vor acumula cunoștințe și vor putea participa la cursuri de perfecționare.
- Obținerea unui loc de munca rapid
După cum bine știm cu toții, în multe domenii de activitate este necesară o experiență destul de mare pentru a putea obține un job. Însă, persoanele care urmează un curs programare pentru începători la Școala informală de IT, de exemplu, pot aplica pentru un post de programator entry level. Pe toata durata desfășurării cursului, vor acumula suficiente informații pentru a putea face față fără probleme cerințelor de la job.
Există multe alte avantaje cu care vine la pachet o astfel de cariera. Cei care doresc să devină programatori, trebuie să știe că există 4 mari categorii de programatori. De aceea, trebuie să știe spre ce parte a programării și-ar dori să se îndrepte.
Programatori hardware
Programatorii hardware se ocupă și de cercetare și design, dar și de testarea și dezvoltarea echipamentelor pentru computer. Aceștia evaluează interfața dintre hardware și software, pregătesc designuri și stabilesc specificațiile unui produs și multe altele.
Programatorii hardware pot opta pentru joburi precum consultant IT, inginer de sistem, dezvoltator de hardware, inginer de telecomunicații, inginer de automatizări, inginer IT etc.
Dezvoltatori software
Acești programatori se ocupă de dezvoltarea, crearea și modificarea aplicațiilor pe care le folosim pe telefoane, pe calculatoare sau pe tablete.
Se consultă cu clienții în ceea ce privește designul software-ului dorit. Apoi, dezvoltă aplicațiile software. Un asemenea programator lucrează cu alți specialiști din cadrul companiei, dezvoltă detaliile specifice și scriu codul programului, testează produsul înainte de a fi lansat, si îndeplinesc multe alte sarcini.
Programatorii software pot lucra ca analiști IT, consultanți IT, ingineri de jocuri video, dezvoltatori de jocuri video etc.
Programatori baze de date
Un astfel de programator se ocupă de crearea și implementarea bazelor de date în cadrul companiilor. Programatorii care s-au specializat în această ramură a programării pot opta pentru joburi precum administratori de baze de date, analiști de baze de date, coordonatori de baze de date, ingineri de baze de date, etc.
Web Developers
Un web developer este acel programator care se ocupă de proiectarea, crearea și modificarea site-urilor de pe internet. Cu ajutorul limbajelor de programare, aceștia pot dicta ce acțiuni pot face vizitatorii de pe un anumit site.
Dezvoltatorii web sunt responsabili atât de cum arată un site, cât și de cum funcționează și de performanțele site-ului.
Cei care aleg să învețe web development pot opta pentru cariere precum front-end developer, php developer, dezvoltator de aplicații etc.
Deci, există 4 categorii de programatori, iar cei care aleg să urmeze un curs de programare, cu siguranță trebuie să știe care sunt aceste categorii și ce face fiecare tip de programator. În acest fel, le va fi mai ușor sa aleagă cursul pe care doresc să-l urmeze.