Alege fondul de ten in functie de sezon!

Alege fondul de ten in functie de sezon!

0 Shares
0
0
0

Soarele iti nuanteaza culoarea tenului in sezonul cald, asadar venirea primaverii iti poate da pretextul de a cumpara noi produse cosmetice, de la fond de ten pana la culori pentru ochi sau buze. Si nu doar bronzul ar putea sa determine schimbarea machiajului in zilele de vara, ci si lumina soarelui, mai puternica si mai indelungata va impune culori mai pastelate in makeup.

Un fond de ten hidratant pentru sezonul rece

In timpul sezonului rece, de toamna tarziu pana primavara devreme, tenurile tind sa fie palide si, chiar daca au o culoare normala, ar fi ideal sa se foloseasca in machiaj culori mai puternice, care sa lumineze fata.

Ar fi potrivita alegerea unui fond de ten translucid, care poate da luminozitate fetei sau un fond de ten hidratant, care are si proprietati nutritive, mai ales daca ai un ten uscat.

Stiai ca fondul de ten iti poate proteja pielea vara?

Incepand cu luna mai, soarele iti poate bronza fata si vei observa ca fondul de ten folosit in timpul iernii te poate incurca in machiaj, deci ar fi bine sa alegi o nuanta mai inchisa, totusi nu alege o culoare mai inchisa decat nuanta pielii.

Testarea nuantei fondului de ten trebuie facuta pe linia maxilarului, la lumina naturala, dar, orientativ, fondurile de ten cu nuanta roz sunt recomandate tenurilor albe, in rest se va cauta o nuanta potrivita printre culorile cu tenta galbena.

In timpul zilelor toride, pentru o piele grasa este recomandat un fond de ten mat, neaparat ”oil free”, care sa inlature aspectul lucios al pielii si, totodata, sa lase pielea sa respire, reducand transpiratia.

Rostul fondului de ten este sa acopere imperfectiunile pielii si sa asigure o baza pentru machiaj.  Cea mai folosita varianta de fond de ten si cea mai potrivita pentru zilele calde este cea lichida, oferind un aspect natural pielii si un grad de acoperire medie.

Daca ai acnee sau o piele iritata, alege un fond de ten cremos, dar fara ulei, care sa aiba proprietati de calmare si de curatare a porilor. Exista fonduri de ten cu pudra incorporata, care ajuta mai ales pielea grasa, dand fetei un aspect catifelat si natural.

Fondurile de ten folosite vara trebuie sa aiba un factor potrivit de protectie UV, iar pentru tenurile care au nevoie de vitaminizare si imbunatatiri se recomanda produse cu proprietati de hidratare, chiar si antiaging.

0 Shares
You May Also Like