Principalele doua articole de vestimentatie care se poarta in perioada sezonului rece sunt cojocul si sumanul, care se regasesc pe toata suprafata tarii sub o sumdenie de denumiri, cum ar fi printre altele: pieptar (cojoc), manta, cheba, chiton, imurluc, ghebau, suba, tundra, burca sardac, ipingea, sarica, guba, scurteica zeghe (suman).
Atat cojocul cat si sumanul sunt elemente de vestimentatie pe care le gasim la Iiana, si care reflecta conditiile climaterice ale tarii noastre – prezenta anotimpului rece care a facut necesara confectionarea unor acoperaminte groase, care sa tina de cald pe timpul iernii, cat si indeletnicirea traditionala a oieritului – prin faptul ca sumanul este confectionat din lana, iar cojocul din blana de oaie.
Aceste doua articole de vestimentatie au avut in trecut un rol exclusiv practic, si anume acela de a proteja impotriva temperaturilor scazute, insa odata cu trecerea timpului si cu dezvoltarea industriilor, au inceput sa apara diverse ornamentatii si valente estetice ale cojoacelor si sumanelor.
Cojocul reprezinta obiectul unei indeletniciri traditionale, acesta fiind semnalat inca din vremea getilor dar si mai tarziu, iar cojocaritul a reprezentat pentru foarte mult timp ocupatia de baza a unora dintre breslele mestesugaresti, mai ales in Transilvania. Croiala acestor piese de vestimentatie este de mai multe feluri: cojocul lung cu maneci, cojocul scurt cu maneci si pieptarul.
Cojocul lung are mai ales o utilitate practica, caz in care au o croiala simpla – dreapta si larga, fara ornamentatii, insa se regaseste si in portul de sarbatoare avand in acest caz clini si o ornamentatie bogata.
In Moldova de exemplu, in mod evident vom regasi o varianta a cojocului fara maneci dar lung, si care este prevazut cu poala in falduri, croite in clini (cheptarul cu poale).
Cojoacele scurte trebuie mentionat faptul ca nu depasesc genunchii, acestea avand lungimea putin pana mai jos de solduri. Croiala acestor cojoace este fie dreapta, fie cu clini la subrat.
Pieptarul este purtat in anumite regiuni (Moldova, Maramures) doar pentru valente estetice, ca parte a costumului traditional, inclusiv vara. Pieptarul are, in general forma unei veste, insa se mai regaseste intr-o forma – ”cojocul infundat”, purtat mai ales de barbati, la munca, acesta incheindu-se pe umeri si la subrat. De-a lungul timpului se observa o scadere a lungimii pieptarelor si o crestere, aglomerare a decoratiunilor.
Cojoacele si pieptarele se incheie cu cheutori, nasturi sau, mai rar, agrafe lucrate artistic (Moldova de Nord, Banat). Oramentatia cojoacelor se realizeaza fie prin cusatura colorata (cu matase, lana, bumbac, fire metalice), fie prin aplicatii – ciucuri, nasturi, oglinzi sau bucati de metal (Maramures si Banat), mesina (bucata de piele de oaie vopsita in diverse culori care se aplica pe suprafata cojocului) paetele (Oltenia), margelele (Moldova de Nord). Ornamentatia este plasata in primul rand la tivuri si la cusaturile de unire. De-a lungul timpului s-a creat o adevarata oranduire a ornamentarii cojocului cu denumiri si rol consacrat: ”randul de flori” de pe margine, la colturi – ”floarea mica”, pe spate si sub gat – ”floarea mare”. Ornamentatia este florala, multicolora.
